Revin cu un articol care a facut valva pe Jurnal de pariu , un pillar Ronaldo – Messi , Messi – Ronaldo cum vrei voi. Este un articol interesant , care i-a judecat pe cei 2 jucatori dupa 10 criterii : joc colectiv , tehnica individuala , fizic , dribling , dribling-gol , pase , joc de cap, spirit de lider , penaltyuri si lovituri libere.
Specialiştii de la ziarul spaniol Marca au făcut o analiză detaliată a calităţilor celor doi coloşi, constatînd la final că portughezul se impune clar în şase categorii din zece în faţa argentinianului.
INTRA IN PAGINA SPECIALA SI ACORDA TU NOTE PENTRU FIECARE CATEGORIE IN PARTE , INTR-UN SONDAJ PERTINENT SI OBIECTIV REALIZAT DE JURNAL DE PARIU , BAZAT PE ALGORITMUL DEZVOLTAT DE MARCA !
Joc Colectiv : Ronaldo 7 – Messi 8
Ambii au faimă de individualişti, de a se gîndi mai mult la ei înşişi decît la jocul colectiv. Messi dă totuşi impresia că se adaptează mai bine la jocul în echipă, dar asta are o mare legătură şi cu formaţia la care evoluează, cu conceptul de joc al Barcelonei, mai combinativ. Cristiano depinde mai mult de el însuşi, colaborează mai puţin cu colegii săi, preferă să pornească în fugă, cu mingea la picior, pentru că ştie că poate rezolva singur orice fază. Aportul lui la joc este diferit atunci cînd are mingea fată de cînd nu o are. Messi are mai multă nevoie de balon, participă mai mult la joc. Cristiano nu depinde atît de mult de sistemul tactic, se poate desfăşura în oricare. Este un om al demarcărilor.
Tehnica individuala , Ronaldo 9 – Messi 9
Aproape perfecţi. Ambii au o tehnică prodigioasă, o demonstrează de fiecare dată cînd au mingea. Repertoriul lor este amplu: control, dirijarea balonului, pase. Cristiano joacă perfect cu ambele picioare, Messi mai mult cu stîngul. Fiecare are maniera proprie de a-şi demonstra calităţile înnăscute. Messi preferă spaţiile înguste şi ţine mingea la picior, pe cînd Cristiano se simte mai bine pe spaţii mari, cînd îşi poate pune în valoare tot potenţialul fizic de care dispune. Cei care îl cunosc spun despre el că mingea este pur şi simplu o parte a corpului pentru el.
Fizic , Ronaldo 10 – Messi 7
Este diferenţa cea mai mare dintre cei doi, în favoarea madrilenului. Cristiano este un atlet în cel mai pur sens al cuvîntului. Este obsedat de fizic şi îşi lucrează toate părţile corpului la antrenamente şi în sala de forţă. Aptitudinile sale se bazează pe condiţia fizică. În afară de viteză, are o rezistenţă ieşită din comun. Musculatura este foarte dezvoltată şi este mai puţin expus la accidentări. Messi este inferior în această privinţă. Muşchii sunt mai puţin lucraţi şi a avut multe probleme cu accidentările din această cauză.
Dribling , Ronaldo 8 – Messi 8
Driblingul pur este domeniul lui Messi. Nu are nevoie de mai mult de jumătate de metru pentru a arăta asta. Driblingurile sale sînt scurte, seci, electrice. Cu balonul mereu la picior, cînd pe o parte, cînd pe cealaltă. Simţul anticipaţiei este unic, ştie exact cînd să atingă balonul, şi asta îl face superior lui Ronaldo. Driblingurile portughezului sînt mai largi, are nevoie de mai mult spaţiu, încă de mic era arma cu care îşi îngenunchea rivalii. Se consideră un dribleur nativ, care a evouat şi acum este mult mai versatil. “Bicicletele” lui sînt o constantă în joc.
Reluari pe poarta , Ronaldo 9 – Messi 8
Lusitanul domina la acest capitol. Şutează cu ambele picioare, chiar şi din alergare la viteză maximă. Tocmai încrederea lui în reuşită surprinde de fiecare dată, driblează în poziţii incredibile, din unghiuri imposibile. În anul cînd a cîştigat Balonul de Aur a înscris 42 de goluri! Messi caută mereu partea stîngă pentru a dribla cu piciorul “bun”. E mai previzibil din acest punct de vedere, dar ştie cum să alterneze, cînd să prindă viteză, lucru foarte dificil pentru adversar.
Pase , Ronaldo 9 – Messi 9
Messi se descurcă mai bine cu pasele scurte, pe spaţii reduse. Are o viziune bună de joc şi pasele sale îi lasă de multe ori pe colegi unu la unu cu portarul advers. Rareori dă centrări din bandă, deşi aceea este poziţia lui. Cristiano domină spaţiile largi, are un control atat de bun al balonului încît îşi permite să schimbe brusc direcţia. Centrează la fel de bine cu ambele picioare şi la fel de precis.
Jocul de cap , Ronaldo 9 – Messi 7
Golul cu capul din finala de la Roma cu Manchester este excepţia care confirmă regula. Acel gol la care Messi a plutit prin aer nu este specialitatea lui. Dimpotrivă, Cristiano şi-a îmbunătăţit considerabil jocul de cap în Anglia, încît acum este una din calităţile sale principale. Are o detentă impresionantă şi anticipează foarte bine fazele, atacînd balonul.
Spiritul de lider , Ronaldo 9 – Messi 7
Abia ajuns de cîteva luni la Real Madrid, Cristiano îşi caută încă poziţia de în vestiar, avînd faima unui lider indiscutabil la Manchester şi la naţionala Portugaliei, unde este căpitan. Caracterul său puternic, ambiţia de a fi mereu învingător garantează pentru el. Messi dă senzaţia că este mai timid, chiar dacă apropiaţii spun că, în particular, colegii se raportează la el, este un jucător de referinţă pentru ei. caracterul său este însă mai blînd ca al lui Cristiano Ronaldo.
Lovituri libere si penaltyuri , Ronaldo 9 – Messi 7
Determinarea lui Cristiano cînd loveşte balonul este totală. Este specialitatea sa. Repertoriul său de lovituri libere sau penalty-uri este cel care asigură o duzină de goluri din aceste faze pe campionat. Şutează puternic, prin zid, peste zid, oriunde, oricum. Este mai puţin infailibil la loviturile de la 11 metri, cînd a făcut erori semnificative, ca cea din finala Ligii Campionilor cu Chelsea, în 2008. Messi execută mereu penalty-urile, deşi nu este unicul specialist al echipei. La lovituri libere preferă să colaboreze la construirea unei faze periculoase în loc să execute el.
PUNCTAJ TOTAL : Ronaldo 79 – Messi 72
INTRA IN PAGINA SPECIALA SI ACORDA TU NOTE PENTRU FIECARE CATEGORIE IN PARTE , INTR-UN SONDAJ PERTINENT SI OBIECTIV REALIZAT DE JURNAL DE PARIU, BAZAT PE ALGORITMUL DEZVOLTAT DE MARCA !
surse : gsp.ro , marca.com
Popularity: 2%